Satul Horpaz aparţine comunei Miroslava şi se află în partea de sud a municipiului Iaşi, la 1,5 km de ieşirea din oraş către localitatea Ciurea, pe şoseaua Nicolina (DN 15D).
După unele surse (Laurenţiu Rădvan – “Oraşe vechi, oraşe noi în spaţiul românesc”, Editura UAIC, Iaşi, 2014, p.125), satul Horpaz este menţionat într-un “document original românesc din 1626” (despre care nu se specifică detalii), în care mai sunt indicate şi localităţile Ezereni (Ezăreni, Iezereni) şi Ciurbeşti. În monografia comunei Miroslava apare ca an de atestare 1646, pe baza informaţiilor sumare aflate în unele lucrări referitoare la geografia României.
Un document indicat cu certitudine în lucrarea “Tezaurul toponimic al României. Moldova”, vol. I, partea 1, (Ed, Academiei Române, Bucureşti, 1991) este catagrafia alcătuită în 1772 în timpul unei ocupaţii ruseşti, în timpul păstoriei mitropolitului Gavriil Calimachi (1760-1786).
Am comis eroarea de a considera anul 1772 ca an sigur de atestare documentară, înainte de a observa că lucrarea citată are ca punct de plecare în cercetarea istoriografică tocmai acest an (1772), ceea ce înseamnă că s-a omis menţionarea unor documente anterioare care atestă existenţa localităţii Horpaz în prima jumătate a secolului 17.
Iniţial, satele Horpaz si Ezăreni formau o singură localitate, a cărei vatră era dealul Ezăreni.
Satul Horpaz a făcut parte din parohiile Corneşti şi ulterior Ciurbeşti până în anul 2002, când a devenit parohie de sine stătătoare. Dimensiunea actuală (2012) a satului: 400 de case locuite, dintre care 390 aparţinând ortodocşilor.
Biserica actuală din Horpaz are hramul „Sf. Dumitru”; a fost construită în 1935. Ea a fost ctitorită de locuitorii satelor Horpaz şi Dancaş, servind în prezent ca locaş de cult pentru ambele sate.
Biserica este zidită din piatră şi cărămidă aparentă produsă la Ciurea şi are forma de plan de cruce treflată, cu absidele laterale si cea a altarului semicirculare. Construcţia iniţială nu a avut nartex, intrarea făcându-se direct în pronaos. Biserica are o turlă cu secţiune pătrată, care a servit iniţial drept clopotniţă. Datorita presiunii prea mari exercitate asupra pereţilor, cele două clopote au fost mutate în afara clădirii, într-o clopotniţă cu structură metalică. Biserica se află în aceeaşi incintă cu cimitirul parohial. Dintre familiile care au facut parte din comitetul de initiativa pentru ridicarea actualei biserici, s-au păstrat numele: Adrian Ciocan (primul învăţător al şcolii din Horpaz), Ioan Radu (primul epitrop), Costică Jelescu, Gheorghe Păscărescu, Toader Cocea (din Dancaş).
În incinta cimitirului există un mic monument dedicat eroilor din primul război mondial căzuţi în luptele din zonă. Pe placa de bronz sunt inscripţionate 18 nume ale soldaţilor căzuţi, care au aparţinut de regimente din judeţele din sudul ţării.
Deşi nu s-au păstrat la biserică documente scrise şi nici în arhivele civile şi bisericeşti nu sunt menţiuni, ştim din mărturiile localnicilor că a existat în vechime o bisericuţă de lemn, care s-a ruinat.
O altă dovadă a prezenţei şi a continuităţii vieţii bisericeşti pe teritoriul satului Horpaz, încă de la începutul existenţei localităţii, o avem sub forma unor pietre de mormânt datând din anii 1814 şi 1824, găsite in cimitirul actual. Deoarece de obicei cimitirul se află în apropierea bisericii satului, este evident că începând cu secolul 19 (dacă nu şi mai devreme) a existat aici cel puţin un locaş de cult. În anii dinainte şi după primul război mondial nu s-au găsit resursele necesare pentru construirea unui nou locaş de cult.
Datorită pericolului alunecărilor de teren, biserica a fost consolidată în anii 1947 şi 1957; s-a găsit o soluţie ingenioasă, anume întărirea pereţilor cu şine de cale ferată, pe direcţiile transversală şi longitudinală, astfel încât pereţii sa fie presaţi din exterior catre interior, compensând efectul alunecării.
S-au făcut două expertize care au arătat ca nu este posibilă pictarea pereţilor, datorită structurii acestora. De aceea, s-a adoptat soluţia împodobirii bisericii cu icoane pictate pe lemn.
În 1980 s-a construit nartexul (pridvorul) şi s-a făcut o renovare generală a bisericii. Astfel, dimensiunile finale ale bisericii propriu-zise sunt: 16 m lungime, 4 m lăţime, cca 8 m înălţime.
În 1999 a fost ridicat aşezământul socio-cultural-caritativ (praznicarul), de către Radu Elena şi familiile fiilor ei: Radu Constantin (epitrop) şi Elena, Radu Ioan şi Hareta. Intrarea în acest aşezământ se face prin nartex.
În anul 2003 s-a facut o renovare a interiorului şi exteriorului, prin contribuţia unor familii de enoriaşi din Horpaz şi din Dancaş, precum şi lucrări de consolidare exterioară a temeliei din zona Sf. Altar. Forţa de muncă a fost asigurată de voluntari din parohie.
De asemenea, datorită apariţiei de noi fisuri în pereţi (ca urmare a instabilităţii terenului), s-au făcut intervenţii interioare şi în anii 2005, 2006, 2007 şi 2009, tot de către familii din parohie.
Preoţii care au slujit ca parohi în Horpaz (şi Dancaş), începând cu 1935, sunt:
- pr. Iancu Grigoraş: 1935 – 1946;
- pr. Ioan Lojniţă: 1946 – 1957;
- pr. Eugen Gavrilaş: 1958 – 1969 ;
- pr. Valeriu Botez: 1969 – 1996;
- pr. Romeo Ungureanu: 1997 – 2002;
pr. Adrian Amaziliţei: din septembrie 2002.
